Centenarul Legii pentru fixarea Stemei Regatului României, întregit cu țările surori unite

Textul legii din 29 iulie 1921, pe înțelesul tuturor

Stema Regatului României, întregit cu țările surori unite, se compune din trei scuturi puse unul peste altul: scutul mare, scutul mediu și scutul mic.

I. Scutul mare: pe azur, o acvilă de aur cu ciocul și ghiarele roșii, încoronată cu o coroană regală de aur, ținând în cioc o cruce pedată* de aur, ascuțită la extremitatea inferioară, în ghiara dreaptă o spadă în culori naturale, în ghiara stângă un sceptru de aur cu vârful în formă de crin; este vorba despre acvila română, simbolul Românității.

II. Acvila română din scutul cel mare avea pe piept scutul mijlociu scartelat*, cu insițiune* între cartierele de jos. Pe scutul mediu, unite sub scutul mic (cel al Dinastiei de Hohenzollern), erau așezate stemele provinciilor României, numite țări surori.

Cele cinci provincii s-au vrut a reprezenta realitățile medievale și renascentiste, iar nu regiunile istorice ori etnografice ale României întregite. Astfel, stema Valahiei reprezintă Muntenia propriu-zisă și Oltenia, care a fost parte a statului valah în Evul Mediu sub denumirea de Banat al Craiovei; stema Moldovei reprezintă și Bucovina, și Basarabia, întregindu-se astfel statul moldav din vremea lui Ștefan cel Mare și Sfânt; stema Banatului este nouă, însă se referă la Banatul medieval al Severinului, fostă feudă a Regilor Ungariei peste care au domnit Principii Valahiei; stema Transilvaniei reprezintă și Crișana, și Maramureșul, amintind de perioada când aceste regiuni făceau parte din statul transilvan din Epoca Renașterii; stema Dobrogei face referire, așa cum amintea și gen. Năsturel, la perioada în care Mircea cel Bătrân domnea peste această regiune cu titlul de despot.

1. Sus la dextra*, armele Principatului Valahiei: pe azur, o acvilă de aur cu ciocul și ghiarele roșii, ținând în cioc o cruce pedată* de aur, însoțită de un soare de aur la dextra și de o lună-nouă de aur la senestra.

2. Sus la senestra*, armele Principatului Moldovei: pe roșu, un cap de bour negru cu gura închisă, însoțit de o stea de aur cu cinci raze între coarne, de o roză de aur cu cinci petale la dextra și de o semilună de aur la senestra.

3. Jos la dextra*, armele Banatului Severinului: pe roșu, peste valuri în culori naturale, un pod de aur cu două deschideri boltite, construite din piatră cioplită, din care iese un leu de aur.

4. Jos la senestra*, armele Principatului Transilvaniei: azur și aur, împărțit printr-o fâșie roșie, din care iese o acvilă neagră cu ciocul de aur, însoțită de un soare de aur la dextra și de o semilună de argint la senestra; jos, șapte turnuri roșii, patru și trei, cu câte două rânduri de crenele, sus trei, jos patru, și câte două ferestre cu porțile închise.

5. În insițiune*, armele Despotatului Dobrogei: pe azur, doi delfini de aur afrontați*, cu cozile ridicate în sus.

III. Scutul mic, scartelat de argint și negru, reprezintă armele Casei Domnitoare de Hohenzollern, care unesc însemnele heraldice ale provinciilor României, așezate pe scutul mijlociu de pe pieptul Acvilei române.

Pe scutul mare, Coroana de Oțel a României.

Scutul e ținut de doi lei de aur, stând pe arabescuri de aur.

În jurul scutului, Colanul Ordinului „Carol I”.

Ca deviză, pe o eșarfă celestină cu marginile de aur, de forma panglicii Ordinului „Carol I”, deviza Casei Domnitoare de Hohenzollern, în litere latine de aur: „NIHIL SINE DEO” (în latină, „NIMIC FĂRĂ DUMNEZEU”).

Pavilionul de purpură, cu marginile de aur, căptușite cu hermină, timbrat cu Coroana Întregirii.

Mic glosar de termeni heraldici

• afrontat = (în heraldică) aranjat față în față.
• cruce pedată = (în heraldică) Un tip de cruce cu brațele care sunt înguste în centru și evazate la capete. Vezi Croix pattée (în engleză, aici).
• insițiune = (în heraldică) Partiție realizată în câmpul unui scut, centru al vârfului inferior al scutului triunghiular.
• dextra = (în heraldică) Partea dreaptă a unui blazon, a unui scut etc. Pentru privitor, va apărea în partea stângă.
• senestră = (în heraldică) Partea stângă a unui blazon, a unui scut etc. Pentru privitor, va apărea în partea dreaptă.

Recomandări bibliografice

LUCRĂRI DE HERALDICĂ ROMÂNEASCĂ

• Dan Cernovodeanu, Evoluția armeriilor Țărilor Române de la apariția lor și până în zilele noastre (sec. XIII-XX), traducere din limba franceză de Livia Sîrbu, Brăila, Editura Istros a Muzeului Brăilei, 2005.
• Dan Cernovodeanu, Știința și arta heraldică în România, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1977.
• Ana-Felicia Diaconu, Simbolul heraldic în societatea românească postdecembristă, 1990-2004 / Heraldic symbol in post-communist Romanian Society, 1990-2004, Editura Universității din București, 2008.
• Maria Dogaru, Din heraldica României, Brașov, Editura Jif, 1994.
• Szekeres Attila István, József Sebestyén Keöpeczi, autorul stemei României din 1921, în, Mircea Ciubotaru, Lucian-Valeriu Lefter (red.), Mihai Dim. Sturdza la 80 de ani. Omagiu, Iași, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2014, pp. 919-933.
• Laurențiu-Ștefan Szemkovics, Steme din emblemele unor matrice sigilare care au aparținut suveranilor României (1867-1947), Brăila, Editura Istros a Muzeului Brăilei, 2015.

N.B.

• Întrucât, în zilele noastre, stema Banatului este des confundată cu stema Olteniei, recomandăm articolul domnul Drăgan-George Basarabă, „Despre stema Banatului. Certitudini și supoziții heraldice”, în Acta Terrae Fogarasiensis, VI, 2017, pp. 157-174 (disponibil online aici).
• Privind coroana care timbrează mantoul din cadrul stemei, numele de „Coroana Întregirii” a fost propus de domnul Drăgan-George Basarabă, intitulat Coroana Întregirii – cealaltă coroană regală?, disponibili prin intermediul Bibliotecii Asociației Tineretului Regalist.

P.S.: Pasionații de heraldică pot urmări grupul de Facebook Heraldica în România / Heraldry in Romania și pagina Societatea Română de Heraldică, ambele proiecte fiind animate de domnul Drăgan-George Basarabă.