CONCURSUL NAŢIONAL DE ESEURI
„Stat şi Democraţie. Instituţii Româneşti”
EDIŢIA A III-A/2021
ANUNŢ
The Network for International Law Students (NILS) Bucureşti, împreună cu Asociația Tineretului Regalist (ATR), organizează concursul naţional de eseuri „Stat şi democraţie. Instituţii româneşti”. Concursul este adresat studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor facultăţilor de Drept şi Ştiinţe Politice, dar şi de la alte specializări.
Tema concursului din acest an (Ediţia a III-a/2021) se referă la un subiect de istoria Dreptului Românesc, sub titlul: „Codul Civil Regele Mihai I – apexul gândirii juridice interbelice?”. Cele mai bune lucrări de cercetare vor fi premiate și prezentate în cadrul unei conferinţe din seria „Stat şi Democraţie. Instituţii Româneşti”.
ARGUMENT ŞI REPERE
Primul Cod Civil al statului român modern a fost adoptat în anul 1864, împreună cu primul Cod Penal, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.
În timp, juriștii români au înțeles necesitatea reformării codurilor, însoțită, după 1918, de cerința unificării legilor provinciale moștenite în urma Marii Uniri. Astfel, în timpul domniei Regelui Carol al II-lea a fost elaborat noul Cod Penal (publicat în martie 1936), noul Cod Comercial (publicat în august 1940), precum și un proiect tehnic solid pentru noul Cod Civil[1]. Noile coduri urmau să poarte numele „Regele Carol al II-lea”.
Noul Cod Civil a fost publicat în Monitorul Oficial abia la 6 septembrie 1940[2], în prima zi a domniei Regelui Mihai. Rebotezat Codul Civil „Regele Mihai I”[3], urma să intre în vigoare în 5 zile de la publicare. După mai multe amânări, intrarea lui în vigoare a fost suspendată „sine die”[4].
Cu toate acestea, timp de 71 de ani, Codul Civil din 1940 a rămas, practic, în fondul activ al legislației românești, fiind abrogat formal, împreună cu cel din 1864, prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului Civil.
DIRECȚII DE CERCETARE
Prin tema concursului, îndemnăm participanții să elaboreze eseuri de cercetare privind Codul Civil din 1940. În mod deosebit încurajăm:
1) Analiza comparativă a unor prevederi ale Codurilor Civile din 1864 (cu modificările ulterioare), 1940 și 2011.
2) Studii privind felul în care Codul Civil din 1940 răspunde cerinței unificării legislative, apărute după Marea Unire.
3) Orice alte abordări pe care participanții le consideră relevante pentru tema dată.
PREMII
Întrucât tema acestei ediții solicită un efort de calitate și dedicare față de tema studiată, organizatorii înțeleg ca valoarea premiilor oferite să fie pe măsura cerințelor față de participanți.
REGULI
– Concurenţii trebuie să urmeze studii de licenţă, masterat sau doctorat la orice facultate din România sau străinătate, în mediul de stat sau privat.
– Fiecare concurent trebuie să realizeze o lucrare care să respecte tematica dată.
– Nu este obligatorie înscrierea prealabilă a concurenților.
– Termenul de expediere al lucrărilor este vineri, 31 decembrie 2021, ora 23:59.
TRIMITEREA LUCRĂRILOR
Lucrările vor fi trimise în format .doc și .pdf la adresa nilsbucharest@gmail.com sau contact@regalist.ro, cu subiectul „Concurs”.
Mail-ul trebuie să conțină următoarele menţiuni:
Numele autorului:
Facultatea unde studiază:
Nivelul de studii (licenţă, masterat, doctorat):
Localitatea:
Date de contact (telefon, mail):
Aceste mențiuni trebuie să reiasă doar din conținutul mail-ului de înscriere pentru a se păstra anonimatul lucrărilor.
Lucrările trimise nu vor conține indicații explicite privind identitatea autorului, iar orice mențiune cu caracter personal situată în conținutul lucrării atrage descalificarea participantului.
CONDIȚII TEHNO-REDACȚIONALE GENERALE
Paginație: minim 10 pagini;
Spaţiul dintre linii: 1,5 cm;
Spaţiul dintre paragrafe: 0 cm înainte, 10 cm după;
Margini: 2.5 cm;
Format pagina: A4;
Font, Dimensiune: Times New Roman 14
Note de subsol: Times New Roman 12, fără spaţiu dintre linii/paragrafe.
Lucrările vor fi citate astfel: numele autorului, numele lucrării, editură, localitate, anul publicării, p. (pentru pagină/pagini).
Lucrările vor conține și o bibliografie generală, reprodusă la sfârșit.
BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ
SURSE PRIMARE
Toți participanții trebuie să aibă un contact nemijlocit cu textele de lege studiate.
Astfel:
- Textul Codului Civil din 1940 a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 206 din 6 septembrie 1940, pp. 5218-5248. Pentru accesibilitate, îl punem la dispoziție la adresa: https://asociatiatineretuluiregalist.wordpress.com/codul-civil-regele-mihai/
- Textul Codului Civil din 1864 a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 271 din 4 decembrie 1864. Din cauza dificultății de a accesa textul original, sugerăm participanților să consulte edițiile editate în perioada interbelică până în 1939.
- Textul Codului Civil a fost publicat în 2009 și republicat înaintea intrării în vigoare, în 2011. Pentru accesul la textul original, încurajăm utilizarea unor lucrări precum: Viorel Terzea, Noul Cod civil: adnotat cu doctrină și jurisprudență, 2 vol., Editura Universul Juridic, București, 2011-2012.
LUCRĂRI ȘI ARTICOLE DE SPECIALITATE
Participanții vor utiliza lucrările și articolele pe care le consideră relevante și utile. În acest sens pot consula atât surse de specialitate recente cât și unele din epocă (de exemplu, Erwin Em Antonescu, Principiile de Drept Internațional Privat din Codul Civil „Regele Mihai I”, Tipografia Viața Literară, București, 1943).
Pentru orice alte surse la care participanții au dificultăți în a obține acces, îi rugăm să ne scrie la adresa nilsbucharest@gmail.com sau contact@regalist.ro.
***
Note
[1] O serie de modificări au fost aduse Codului Civil prin decretul-lege nr. 3993 din 7 noiembrie 1940, publicat în Monitorul Oficial nr. 259 din 8 noiembrie 1940, Partea I, pp. 6198-6376. Noi modificări au fost aduse prin decretul-lege nr. 2886 din 26 august 1940, publicat în Monitorul Oficial, nr. 200 din 30 august 1940, Partea I, pp. 4647-4804.
[2] Codul Civil, cu modificările introduse prin decretul-lege nr. 2886/1940, a fost republicat în Monitorul Oficial, nr. 206 din 6 septembrie 1940, Partea I, pp. 5128-5248.
[3] Decretul-lege nr. 3117 din 12 septembrie 1940 a dispus redenumirea titlurilor de legi, prin înlocuirea numelui „Regele Carol al II-lea” cu numele „Regele Mihai I” (Monitorul Oficial, nr. 213 din 13 septembrie 1940, Partea 1, p. 5378).
[4] Decretul-lege nr. 4225 din 30 decembrie 1940 a dispus amânarea punerii în aplicare a legilor de unificare (Monitorul Oficial, nr. 306 din 31 decembrie 1940, Partea I, p. 7045).